“Fara femei !…Știința se face între bărbați !” a rostit profesorul Paul Sonday în amfiteatrul Sorbonei atunci când Sarmisa Bilcescu și-a făcut apariția. După ce, câteva luni mai târziu, portarul facultății, i-a interzis accesul la cursuri, tanara studenta in drept, impotrivindu-se detenției ideologice a timpurilor in care traia, a adresat conducerii instituției o plângere, afirmând: “Într-o tara in care chiar și pe ușile închisorilor sta scris
<Libertate, egalitate, fraternitate> nu puteți impiedica o femeie sa se instruiască doar pentru că este femeie !”.
Astfel, cu decenii bune înainte ca Nancy Astor sa câștige pentru prima dată în istoria parlamentarismului britanic mandatul de deputat în Camera Comunelor și ca manifestul de căpătâi al feminismului – Le deuxieme sexe al lui Simone de Beauvoir sa defriseze tiparele patriarhale și să-și revendice primele-i cuceriri, Sarmiza Bilcescu a așezat Romania pe “harta inovațiilor”: a fost prima femeie licențiată in drept din Europa (1887), prima femeie din lume cu un doctorat în drept (cu teza “Despre condiția juridică a mamei”, 1890) și prima femeie avocat din Europa (1891). Cererea sa de intrare în Baroul Ilfov – neobișnuită pentru o vreme in care desuetele cutume burgheze făceau din seductie și maternitate singura cariera a unei femei – a fost susținută de olimpianul Constantin Dissescu și oratorul “complet” Take Ionescu, admisă de Consiliul Avocaților, salutată de Louis Frank, decanul Facultății de Drept din Bruxelles, atacată de procurorul general și în cele din urmă respinsă de Curtea de Apel București.
Servituțile de gândire erau departe de a fi înlăturate. Chiar și în lipsa acestora, Sarmiza a intuit că, oricum, într-o profesie monogamă i-ar fi fost dificil să își formeze o clientela (d)intr-o lume care mai avea atatea mentalități constrângătoare de invins și drepturi de dobandit. Și-a asumat căsătoria și familia fara a sacrifica feminitatea in numele muncii intelectuale, puterii și libertății. Prin Societatea Domnișoarelor Romane (pe care a infiintat-o in 1894 !) a militat pentru dreptul la educație și drepturi sociale și politice egale intre femei și bărbați, a promovat identitatea culturală romaneasca prin Consiliul Superior al Industriei Casnice si “atelierele de cusătorie” la care participa obișnuind să trimită costume naționale elitei femine din afara granitelor. Cea care a fost botezată de părinți după numele vechii noastre cetăți dacice (Sarmiza nefiind decât o prescurtare inedită) a fost înmormântată în portul popular românesc și a lăsat prin testament suma de 25 milioane de lei pentru construirea Palatului Industriei Casnice.
Eliberând femeia de barierele domestice si dependentele contingente ale timpurilor in care a trăit, Sarmiza Bilcescu, prin libertatea sa de expresie, a deschis un viitor și ne-a dăruit o cale. Un drum pe care noi mergem înainte fără a aștepta beneficii gratuite. De dragul ei și al tuturor celorlalte combatante sa fim perseverente !
