Dreptul nu este doar o disciplină tehnică sau un corp de prescripții aride. Sălile de judecată nu sunt doar scene austere în care se tranșează conflicte sociale și se consumă vremelnic contradicții omenești.
Concordia civium murus urbium – armonia dintre cetățeni este zidul orașelor.
Pentru restabilirea armoniei pierdute, a binelui și a echității, avem nevoie de valori și principii morale, de amintirea figurilor legendare și recuperarea operei lor, de ordine, simetrie și elegantia juris.
Secolul Luminilor a apus iar timpurile digitalizate își scriu, cu viteză autocrată, cronica. Promovarea culturii juridice și judiciare în context istoric, social-politic contribuie și la recunoașterea unei estetici a dreptului căci, după cum afirma Jean Carbonnier: “dreptul este el însuși o cultură.”
Ascendența lui Bogdan Petriceicu Hașdeu nu putea să dea naștere unui intelectual obișnuit. Tatăl său, Alexandru Hâșdeu, s-a bucurat de o instruire aleasă, absolvind dreptul la Universitatea din Harkov și doctoratul în filozofie la München; vorbea nu mai puțin de zece limbi străine iar activitatea de profesor și avocat era însoțită de o bogată publicistică în istorie, științe naturale și folclor...
“În Palatul Justiţiei şi activitatea, şi inactivitatea, e febrilă. Un avocat care n-a avut nici un proces e tot atît de ostenit ca şi unul care a pledat la toate secţiile. Aşa că spre seară, avocaţii care părăsesc Palatul Justiţiei sînt unanim istoviţi. Pornesc în grupuri, profesional vociferante, profesional familiare. Toată lumea îi cunoaşte şi-i salută. Ei se înrudesc cu întregul judeţ...
În 17 februarie 1870 o mulțime de parizieni curioși se indreptau spre Palatul de Justiție pentru a asista la un proces care, așa cum ne mărturisește Fr. Pottecher în Les grands proces de l’histoire, nu era de natură să înspăimânte audiența amatoare de senzațional ci, mai degrabă, sa o facă să râdă în hohote ! Nu reputația literară a învinuitului a dat aici notorietate dezbaterilor ci...