“Începând din anul 1920 și timp de aproape un sfert de veac, Palatul de Justiție, de la judecători și până la împricinați și de la avocați până la simpli spectatori, a fost martorul pasionat al celei mai interesante dispute oratorice dintre cei doi mari avocați ai vremii:
Sigmund Rosenthal și Istrate Micescu.
Se înfruntau două rase intelectuale, două structuri temperamentale, două genuri de elocință judiciară. Rosenthal era cu nouă ani mai în vârstă decât Micescu și se înscrisese în Baroul Ilfov tot cu nouă ani înaintea lui. Istrate Micescu venise de la Paris după o licență și un doctorat în drept, care au trezit prețuirea profundă a profesorilor și entuziasmul nemăsurat al colegilor săi de studii.
Prima întâlnire la bară dintre mai tânarul cu nouă ani – Micescu și consacratul, plin de morgă – Rosenthal a fost memorabilă. În fața Curții de Apel, după ce ascultă motivele dezvoltate de către Micescu, Rosenthal își începe replica – agresiv: “Am încercat să pricep temeiul juridic al divergentelor motive de recurs dezvoltate de către junele meu confrate…și detașat – Rosenthal se preface că îi uită numele. I-l caută printre hârtii și nu-l găsește. Revede motivele de apel și nu-l descoperă. Apoi – având aerul fericit că și l-a reamintit – “junele meu confrate, domnul Miceanu”. Pledoaria sa continuă și, când îi vine rândul să-și reamintească de junele său coleg, îl numește din nou Miceanu. Si așa până la sfârșitul pledoariei.
Se dă cuvântul lui Micescu în replică.
Sala – cunoscându-l, se aștepta la o replică fulgerătoare. Dar nimic. Micescu își desfășoară – din nou – eleganța suplă și erudită a retoricii sale. Și, dintr-odată – cu intercalări de susținere: “Nu pot fi de acord cu modul de rațíonament al dlui Rosenberg. Apoi: cu silogismele domnului Rosenfeld, după care: tezele dlui Rosenkranz. Și tot așa – timp de o jumătate de oră – 50 de variante pe rădăcina Rosen și niciodată sufixul thal.”
Vasile Nistor, Mari avocați ai României
Ed. Universul Juridic, București, 2011
P.S. Istrate Micescu a fost (și) profesor de drept civil la Facultatea de Drept din Iași, decan al Baroului Ilfov, ministru de justiție și externe, deputat. Citea în latină și greacă, reproducea texte de la Cicero până la Anatole France. În anul 1948 a fost exclus din Barou. S-a născut în 22 mai 1881 la Ploiești și a trecut în neființă în 22 mai 1951 în penitenciarul Aiud. Osemintele eruditului avocat au fost predate rudelor apropiate de către comuniști într-un geamantan și mai apoi îngropate lângă biserica din comuna argeșeană Ciumești (clădirea adăpostind lăcașul de cult a fost proprietatea familiei Micescu donată, ulterior, satului).
