Despre chipul lui Constantin Dissescu avocații I.Gr. Perieteanu și V.V. Stanciu scriau, in remarcabila antologie de pledoarii celebre “Biblioteca marilor procese”, că avea trei însușiri caracteristice care par a fi dimensiunile intelectuale ale personalității sale:spiritualitate latina, finețe atica, misticism slav, cărora le corespund cele trei ipostaze ale personalității sale: avocatul, omul politic și estetul.
Intrarea în avocatura a acestei figuri emblematice a elocinței la bara mărturisește și despre înalta sa conștiință. A rămas vestita divergența pe care tânărul magistrat Dissescu a făcut-o în unul din procesele de mare senzație ale timpului.
Cu ocazia lichidării bonurilor rurale pentru împroprietărirea țăranilor in 1864, ministrul de finanțe, constatând o serie de abuzuri ale guvernului anterior, chemase in judecată civilă pentru daune în favoarea statului pe toți foștii miniștri din acel cabinet, cu excepția absolut nejustificată, a fostului prim-ministru Ion C. Bratianu.
Judecătorul supleant Dissescu, neplăcut impresionat de acest procedeu și în dezacord cu președintele completului (care era și președintele Tribunalului) a fost pentru respingerea acțiunii.
La remarca președintelui de complet că intr-o acțiune civilă reclamantul este liber să-și fixeze pretențiile și să-și aleagă pârâții, Dissescu a răspuns că mai presus de formalismul procedurii sta constiinta sa si că numai acesteia înțelege să i se supună. Tribunalul s-a aflat deci în divergență și, în urma divergenței, Ministerul de Finanțe a scos din cauza pe toți miniștrii pârâți in cauză.
Dissescu demisionează din magistratură și, înscriindu-se in Barou, începe marea sa carieră de avocat…
Adaptare după Vasile Nistor
Mari avocați ai României
Ed. Universul Juridic, București, 2011
